Am recomandat cuiva sa isi gaseasca fericirea,sa gaseasca lucrul care il face fericit si sa se tina cu dintii de el.Spuneam pe la inceputul postarilor despre fericire si despre cum fiecare trebuie sa o caute...dar ieri mi-a trasnit o idee.Stiu ca fericirea este relativa si depinde de multe lucruri din creierul nostru care sunt sau nu sunt ok.Spre exemplu as putea lua cazuri extreme in care fericirea reprezinta distrugerea fericirii altora sau chiar suprimarea altei fiinte.In acest caz ce ii poti recomanda unui asemenea om?Cat de departe merge aceasta fericire?Stiu ca definitia clasica stipuleaza ca libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea altuia dar oare este adevarat?Cred ca acest egalitarism si altruism este doar o utopie iar societatea promoveaza constant distrugerea fericirii altora.Fericirea mea incepe cand imi gasesc un loc de munca dar pentru a-l obtine interzic altora accesul la fericire.
Intrebarea mea este: Cat de departe poti merge pentru fericire? Cat poti distruge,rani sau ucide?Intrucat vei fi nevoit sa faci aceste lucruri..Si daca le faci..mai poti fi cu adevarat fericit?
2 comentarii:
Oricine are dreptul de a-si cauta propria fericire si in aceasta cautare esti dispus sa faci tot ce e posibil, insa aceasta este de multe ori atat constructiva cat si destructiva. Un manager care aduce succes companiei sale, in acelasi timp companii rivale au de suferit de pe urma lui, un baiat implicat care se indragosteste neasteptat de o alta persoana, provoaca suferinta partenerei sale, si exemplele pot continua. In drumul nostru spre fericire, adesea provocam suferinta altor persoane. Din acest motiv cred ca fericirea trebuie servita cu moderatie, trebuie sa evitam implicatiile pe care le au deciziile noastre asupra altor persoane, din acest motiv cred ca libertatea ta se termina unde incepe libertatea altuia, si ar trebui sa evitam sa o incalcam.
mi se pare imposibil ca in aceasta cautare sa nu ii ranim pe altii..si daca tot ii ranim care este diferenta intre a plange pentru damage ul facut altora si nepasare?cu alte cuvinte...suntem mai presus de altii cand vine vorba de satisfacerea fericirii? exemplele spun ca da chit ca ne chinuim sa invalidam acest raspuns...si daca e asa atunci egoismul este valid in cea mai pura forma?
Trimiteți un comentariu